farfalla

Am observat ca in jurul meu "bunele maiere" dispar pe zi ce trece si tot mai multi marlani apar.
In trecut parca totul era altfel si respectul era mai mare iar distanta dintre oameni era mai mica. Cartea respectiva inca se cumpara dar nu se citeste. Eu am invatat aceste lucruri inca de mica de la parintii mei care m-au educat cat se poate de bine. In concediul meu petrecut in Rimini am observat ca italienii parca nici nu auzisera de asa ceva, in schimb francezii au ramas aceiasi, niste persoane galante si cu mult bun simt.
Intr-o seara dupa cina lumea se aduna pe terasa la o tigara sau cafea. Am luat de la bar si eu o cafea si vreoiam sa ma asez la masa unde m-au invitat baietii pe care ii cunoscuseram de curand. Am ajuns in fata mesei dar nu aveam scaun. Am stat in piciore si ma uitam la ei. Baietii ma pofteau sa stau jos desi vedeau ca nu am scaun, iar eu tot in picioare eram. In spatele meu statea o familei de francezi care nu intelegeau limba italiana dar barbatul a inteles imediat situatia si s-a ridicat sa-mi aduca un scaun. La care am inceput o conversatie cu dansul despre tinerii care nu cunosc bunele maniere . Baietii de la masa au ramas mirati de ce se intampla si nu intelegeau de ce s-a ridicat domnul respectiv sa-mi aduca un scaun. De atunci in fiecare seara ii invatam cate ceva. De ce nu stau eu in fata cand mergem cu taxiul sau de ce le cer lor sa vorbeasca cu chelnerita si nu vorbesc eu direct cu ea. I-am invatat ca o femeie nu intra in local prima, dar iese prima.
Am vazut totusi setea lor de a invata aceste lucruri. Ar trebui sa se invete in scoli sau cel putin parintii sa isi educe copii cu mai multa atentie. Am fost si in situatia in care mie mi-a fost rusine ca le "utilizez". Dar daca vad ca nu se conformeaza sau nu inteleg mai bine le explic ca data viitoare sa nu mai fie la fel.

Si daca tata ar stii ca fumam pe strada acolo, sigur mi-ar fi dat doua peste maini.

Azi am realizat un lucru care nici prin cap nu mi-a trecut pana acuma.
Toti fosti mei barbati cu care am avut o relatie de durata se indragostesc imediat ce se despart de mine.
Am analizat putin lucrurile si N. dupa doua luni dupa ce ne-am despartit s-a casatorit. B. a luat o pauza de cateva saptamani dupa ce nu mai gasea nici o sansa de impacare cu mine si s-a indragostit de o domnisoara draguta dar nu pe gustul lui si Boom s-au logodit.
Azi ma uitam la niste poze postate si realizez cu stupoare ca Sz. s-a logodit si el. Asta chiar ma mira deoarece era un snob cu o multitudine de fite adunate intr-un corp mic si fragil. Era copilul intruchipat care si-a schimbat masinuta "de nisip" intr-unul foarte real, caruia ii placea sa stea nopti in cluburi si prea putin departe de ochii lumii. Nu-mi vine sa cred ca se logodise cu o fata de 18 ani.
Acum multi credeti ca vorbesc pentru ca sunt geloasa. Chiar deloc deaorece el nu mi-a putut domina niciodata sentimentele si nu am reusit sa ma indragostesc de el nicodata. Partea interesanta era ca dupa o petrecere m-am trezit langa el si nu am vazut in ochii lui nimic... era gol pe dinafara si pe dinauntru. Am inceput sa lacrimez si nu mai era cale de intoarcere.

Filmul mentionat mi-a adus la cunostinta treaba asta. E bine de stiut. Dar eu nu ma propun sa va folositi de capacitatile mele atat de absurde si incitante.

Ps: P. cu care am fost putin timp si care sustinea ca nu mai vrea o relatie serioasa , asa ca si la inceput, in cateva zile si-a gasit dragostea si o relatie stabila. IRONIE

Din pacate am ajuns sa detest mersul la coafor. Nu pentru ca nu-mi place sa ma aranjez sau pentru ca nu-mi place sa imi taie parul ci pentru ambianta.
Va intrebati voi femeile acuma :de ce?
Am un coafor vis a vis de biroul in care lucrez si simt ca explodez deja. In fiecare zi incepe palavrageala. Am ajuns sa inchid usa de cate ori vorbesc la telefon deoarece e o galagie insuportabila. Pe langa sunetul infernal al uscatorului de par care din cand in cand merge si alternativ , imi da o senzatie de concert clasic al unui artist surd sau mult prea beat. Pe langa acest sunet exista toate tipurile de femei care-l viziteaza, de la mame cu mare dorinta de barfa pana la noile generatii de hi5 sau babe singuratice dornice de petrecerea timpului in "societate". Daca te-ai plictisit de revistele despre frumusete ar trebui sa mergi la coafor sa auzi si sa intrebi "expertele" in frumusete. Desi este un salon in mijlocul orasului tot se aduna fel de fel de doamne.
In fiecare zi auzi cate o istorisire interesanta despre lumea femeilor: "Ai vazut draga ce cizme purta aia pe timp de vara? Ce stilata e cealalta cu rochia aia? Pot sa pun mana pe silicoanele tale? Esti tanara la 37 de ani, mai poti face copii. "
Cred ca stiu fiecare serial de la tv (nu numai din rate-cardurile publicitare). Explicate si comentate stupid (apropo mai tine-ti minte reclama aia de la Altex) ceva de genul acela. Tipete ,urlete etc. Nici nu va puteti imagina. Stiu toate magazinele de fite din oras, toate magazinele de bijuterii si toti "baietasi" inculti cu mertane. Unele povestesc experientele ginecologice , altele despre cele mai bune metode de slabit etc.
Eu nu mai suport, asa ca am ales sa ma duc la prietena mea la salon atunci cand manichiuristele si cosmeticianele pleaca acasa si ramanem singure.
Dar de monstrii de vis a vis inca n-am scapat...dar vine iarna si vor inchide usa si geamurile...

Gatitul este o arta!
Pentru mine este o arta inca putin cunoscuta. Totusi un lucru este cert trebuie sa pui suflet in ceea ce faci. Deaorece am terminat un liceu de arta am ajuns la concluzia ca atunci cand ma apuc de un lucru de care nu am chef, cu siguranta va iesi ceva fara viata, ceva ce nu-mi atrage atentia. Insa daca lucram cu chef pictam niste tablouri minunate pe care doream sa le am tot timul in vizor.
Dar sa revin la arta gatitului. In copilarie mama nu ma lasa sa stau cu ea in bucatarie, in concluzie nici macar nu am vazut cum se prepara acele mancaruri. De cate ori o intrebam cu ce motiv face asta, imi raspundea sec : "Nici eu n-am facut nimic acasa inainte de a ma casatori", era foarte adevarat deoarece imi amintesc cand ne-am mutat de la bunici in apartamentul nostru mama o suna intr-una pe bunica sa o intrebe diferite lucruri (exp. "Cand fierbe apa?"). Asa am ramas sa invat totul din carti si forum-uri.
Insa m-am mutat o buna perioada intr-un cuibusor cu iubitul meu M. de atunci. Primele saptamani mergeam sa mancam la restaurante sau la mama mea. Era stresant ca nu luam cina niciodata acasa (era masa cea mai importanta pentru noi, deoarece ne intalneam doar atunci). Am hotarat ca e timpul sa ma alatur femeilor premiate in domeniul acestei arte. Am inceput prin a-mi cumpara carti cu diferite retete (acuma am o colectie de invidiat). Problema a aparut in momentul in care trebuia sa ma aprovizionez. Pana am testat sute de produse, ma uitam la eticheta fiecaruia, modul de preparare al acestora, data expirarii. Nici macar nu-mi dadeam seama daca vanzatorul din Real imi punea in caserola carne proaspata sau carne veche (nu faceam diferenta intre ele). Nu vreoiam sa pun mana pe nimica crud asa ca prindeam carnea cu clips-uri si le condimentam de la "distanta". Imi era scarba de carnea cruda. La fel si cu ciupercile, nu-mi placea deloc sa la ating sau sa le spal. Imi trebuia foarte mult timp sa curat niste cartofi sau alte legume. Petreceam mult timp in bucatarie si asta in limita timpului meu liber.
Am invatat sa gatesc in primul rand mancare italiana. Prea putina mancare tipica maghiara sau romana stiu sa fac. Insa imaginatia mea zburda tot timpul si chiar inventam anumite sosuri pentru paste pe care nici macar nu le gustasem inainte. Am citit insa o carte in care erau mentionate gusturile care se pot amesteca. Adica de la ce vin sa pui pe masa pana la combinatia de sos de masline cu castraveti.
Gatitul l-am considerat un mod placut de a-ti petrece timpul liber, bucataria mea mica fiind comparata cu un centru wellnes unde mergeam ca sa ma simteam relaxata.
Pot sa ma laud ca toate mancarurile pe care le-am facut au fost ireprosabile la gust, estetic mai putin. Insa am ramas in stadiul in care gatesc cu usurinta orice fel de mancare italiana si cu dificultate tot ce tine de cele doua bucatarii traditionale romanesti si unguresti. Sunt o mare gurmanda asa ca ma voi pune la treaba de cate ori voi avea ocazia.

Azi am citit despre evenimentul de care se bucura in fiecare an spaniolii. Acest eveniment se numeste "La Tomatina".
In acest eveniment spaniolii gasesc prilej de distractie . In schimb romanii considera ca sunt batjocoriti pentru munca depusa. La acest eveniment au participat 40.000 de persoane.
Dupa parerea mea aceste tone de rosii si-ar fi gasit locul in orfelinatele tarilor sarace nu sub picioarele unora. Din pacate multi copii sunt infometati si parca in fiecare zi apare cate o stire despre asta in lume. Dar parca nimeni nu se gandeste la ei. Ma mira cum de nu a aparut o stire in care copii rromanilor furau rosiile aduse la "fastuosul" eveniment. Asta ne mai lipsea.
Avand in vedere ca in urma cu ceva timp, inainte de inundatiile din Moldova si Maramures, intr-o anumita tara au fost trimise donatii din partea romanilor pentru "sinistrati". Aceste donatii trebuiau sa fie trimise de catre tariile unde oamenii duc un trai mai bun, dar nu a fost asa. Romanii li s-au alaturat cand in tara exista criza retetelor compensate si mii de oameni au ramas fara medicamente sau trebuiau sa le cumpere din pensiile de cateva zeci de lei.
Dar s-a intors roata si tara respectiva nu i-a ajutat pe romani in situatiile de criza ci s-au concetrat in ajutarea propriului popor. Dar ma rog, s-au mai furat niste bani, s-au mai cumparat niste masini iar copii saraci si pensionarii au ramas in aceasi situatie.
Iar spaniolii se distreaza tot "in rosii".

Cred ca in toata lista mea de messenger sunt vreo 2 persoane pe care nu-i cunosc personal.
Intr-o zi navigand pe internet am dat de un program de messenger ciudat, era unul italian. Fiind ca parea interesant l-am deschis (bine eram si curioasa). Am inceput sa vorbesc cu un tip in limba engleza, apoi i-am dat si ID-ul meu de messenger. Parea un tip foarte inteligent si au continuat seri intregi de stat pe messenger.
Asta s-a intamplat cam cu 8 luni in urma. Deveneam din ce in ce mai apropiati (normal pe cat era posibil). Am tinut secret faptul ca sunt romanca deoarece in relatia mea anterioara una din problemele de baza era cetatenia mea care nu a fost acceptata de familia lui (dansul era de asemenea italian). Iar dupa ce mi-am adunat curajul sa rezist unei rupturi cu un prieten virtual care ma astepta seara de seara sa-i povestesc peripetiile mele, a venit surpriza. Tatal lui era roman plecat de 30 de ani acolo. Isi schimbase si numele. Prietenia noastra dupa a devenit si mai stransa. Am schimbat numere de telefon si schimbam si sms-uri in zilele in care nu puteam fi conectati.
In concediul meu mi-a propus sa-i fac o vizita. El sta intr-o statiune la o ora si jumatate distanta de statiunea in care am fost eu. Pentru ca era imposibil sa ajung cu masina (deoarece nu dispuneam de una) am plecat cu autobusul. Am schimbat vreo trei pana sa ajung la destinatie dar a meritat. Cand am ajuns la ultima statie si trebuia sa iau ultimul autobus l-am sunat si i-am spus ca ajung la el in 20 de minute dar adresa exacta inca n-o stiu. A fost o mare surpriza pentru el deoarece nu stia exact cand ajung in Rimini. L-am tinut secret (cu greu m-am abtinut).
L-am intalnit!!! Era o senzatie de relaxare, ne-am imbratisat si l-am pupat. Vreo douazeci de minute nici nu ne-am vorbit, parca tot ceea ce faceam in acest timp era natural ca intr-un cuplu care se intelege din priviri.
Nu m-am gandit ca intalnirile de genul acesta pot sa-ti aduca o asemenea senzatie de euforie.
Am incercat si nu mi-a parut rau...restul povestirii doresc sa ramana secret.
Exact cum ai citi un roman care are un sfarsit deschis, pe care urmeaza sa-l continui in mintea ta. (indiciu: fara erori)

Simteam nevoia sa imi iau un concediu dupa 3 ani de facultate si 9 ore de lucru pe zi.
Imi doream un concediu departe de orasul meu si de lumea care ma inconjoara zi de zi. Locatia am ales-o la intamplare.
Un prieten de-al meu mi-a propus un hotel linistit pe malul marii Adriatice. Cred ca multi stiti Rimini are mai multe statiuni, eu am fost cazata in Viserba. Era un loc cat se poate de linistit la un pret accesibil, dupa cum vedeti in imagini.
Am decis ca anul acesta sa-mi fac concediul singura. Fara prieteni, fara telefon mobil, fara laptop si alte electronice care incep sa ne domine viata de zi cu zi. Multi mi-au spus ca nu e normal sa merg singura, sa nu cunosc pe nimeni.Daca mi se intampla ceva sa nu am la cine sa apelez la nevoie...s.m.d.p. Nu le-am luat in considerare pentru ca ma cunosc prea bine si stiu ca daca ma lasi singura intr-un loc necunoascut ma voi descurca. Singura persoana care nu era speriata de concediul meu solitar era mama, cred ca e persoana care ma cunoaste cel mai bine.
Si totusi pentru un moment mi-a trecut prin minte sa chem pe cineva cu mine dar cred ca n-as fi rezistat si la rezolvarea problemelor ei sau lui, sau sa fiu tachinata toata ziua: e timpul sa te trezesti, hai sa mergem la plaja, hai sa mergem la shoping etc. Am fost libera sa fac ceea ce vreau, sa mananc ce vreau, sa vizitez ce vreau, sa ma plimb unde vreau si sa-mi impart timpul cum vreau.
Multi si-ar dori aceasta libertate, cred ca si femeile casatorite si-ar dori cate un respiro din cand in cand. Dar fiecare parte a vietii este frumoasa iar eu cat timp sunt singura si tanara voi face lucrurile pe care le doresc si care mi le permit.
Revenind insa la vacanta...era una scurta dar plina de peripetii. Cum era si normal n-am ramas pentru mult timp singura si pentru ca sunt o persoana sociabila am fost inconjurata tot timpul de diferite persoane. Cei care au vizitat locurile respective au observat ca femeile nu sunt tocmai frumoase ca si in Romania. Aici 6 din 10 sunt frumoase, acolo 2 din 10 cu indulgenta. Asa ca m-am simtit foarte apreciata deoarece aici sunt una din multe iar acolo sunt unica. Aici ma refer stric la frumusete :) restul e...
Era interesant sa faci in fiecare zi ceea ce vrei. Cine nu si-ar dori.
(va urma)